Wednesday, April 21, 2010

Un termen din ce in ce mai folosit in ziua de azi...


Zi de zi, la diverse persoane tot aud cuvantul acesta, dar ma intreb cati dintre ei ii stiu sensul original... Cuvantul la care ma refer este "paparuda". Astazi este folosit predominant peiorativ, la adresa unor persoane de sex feminin cu anumite moravuri sau vicii de caracter insa acest cuvant nu a avut intotdeauna sensul de care am amintit.
"Paparuda" este denumirea cea mai raspândita a ritului magic de provocarea a ploii, practicat pe timp de seceta. Jocul este practicat în a treia joi dupa Rusalii; poate însa avea loc si în orice zi de vara, dupa o seceta prelungita. Este jucat de fete tinere, mai rar si de baieti, sub 14 ani.
Alaiul e alcatuit dintr-un numar variabil de personaje, dintre care cel putin una-doua trebuie sa fie mascate. Acestea sunt dezbracate si apoi înfasurate în frunze si ghirlande de boz (brusture, fag, stejar, alun). Gluga de boz era legata deasupra capului cu cotoarele în sus si acoperea tot corpul ca un con de verdeata. Ramurelele erau împestritate cu panglici rosii, cu salbe de firfirici. Cortegiul umbla prin sat de la o casa la alta, si în curte, însotitoarele cânta un cântec ritual, batând din palme, iar paparuda joaca un dans saltaret.
Paparuda invoca onomatopeic ploaia prin dans, prin batai din palme, prin plesnetul degetelor, prin rapaitul tobelor improvizate din tigai, dar mai ales prin ritmul si continutul textului magic:

„Paparuda-ruda, / vino de ne uda / cu galeata-leata / peste toata ceata; / cu ciubarul –barul / peste tot poporul. / Da-ne Doamne, cheile / sa descuiem cerurile / sa porneasca ploile, / sa curga siroaiele / sa umple pâraiele. / Hai, ploita, hai! / uda pamânturile / sa creasca grânele / mari cât porumbele. / Hai, ploita, hai!”

În timpul jocului sau dupa terminarea lui este obligatorie udarea cu apa a paparudei, ori a întregului alai. Pentru dansul lor sunt rasplatiti prin daruri rituale ce semnifica abundenta si belsugul: oua, malai, grâu, cas, lapte, colaci, fructe, bani, etc., uneori si haine vechi ceea ce leaga obiceiul de cultul mortilor.
Dupa ce au terminat cu mersul prin sat, paparudele merg la o apa curgatoare, aprind paie pe apa, apoi îsi arunca pe apa si vesmintele din frunze.
Tot acest ritual ma face sa ma intreb cum de a decazut intr-un asa hal acest cuvant, si cum de s-a ajuns la sensul peiorativ pe care il are in ziua de azi...

No comments: