Povestire de seara...

Un taximetrist din New York scria odata: Am ajuns la adresa ceruta si am claxonat. Dupa ce am asteptat cateva minute am claxonat din nou. Din moment ce era ultima cursa pe ziua aceea m-am gandit pur si simplu sa plec, dar in loc sa fac asta am tras frana de mana , am mers la usa si am batut... "Un minut va rog!" a raspuns o voce tremuranda. Puteam auzi ceva tarat pe podea. Dupa o pauza destul de lunga, usa s-a deschis. O femeie micuta de statura, aproape de vreo 90 de ani s-a infatisat in fata mea. Purta o rochie in voaluri, cu ceva imprime-uri pe ea si o palarie cu voal, ceva ce s-ar purta in filmele anilor '40. Langa ea era un geamantan din nylon. Apartamentul arata de parca nimeni nu mai locuise acolo de mult timp. Toata mobila era acoperita cu cearceafuri. Nu erau nici ceasuri pe pereti, nici ustensile si accesorii pe dulapioare sau mese. In colt era o cutie de carton plina cu poze si vesela. "Vrei, te rog, sa ma ajuti cu geanata pana la masina?" spuse femeia. Am dus geamantanul la masina apoi m-am intors sa o ajut pe doamna. M-a apucat de brat si am mers incet spre strada. Nu mai contenea din multumiri pentru cat de amabil eram. "Nu e nicio problema" i-am zis... "incerc doar sa imi tratez pasagerii asa cum as vrea sa fie tratata si mama mea". Cand am urcat in masina mi-a dat o adresa si apoi mi-a zis "Poti sa mergi prin centru, te rog?" "Nu e cel mai scurt drum" am raspuns repede. "Nu ma supar, nu ma grabesc. Ma duc la un ospiciu oricum" M-am uitat in oglinda retrovizoare. Ochii ei straluceau. "Nu mai am nicio ruda in viata" a zis ea in continuare cu o voce domoala, "doctorul a zis ca nu mai am foarte mult de trait". Incet, m-am intins si am oprit aparatul de taxat. "Pe unde ati vrea sa mergem?" am intrebat. Pentru urmatoarele 2 ore ne-am plimbat prin oras. Mi-a aratat unde lucrase ea ca liftiera odata, de mult. Am mers prin cartierul unde ea si sotul ei se stabilisera atunci cand erau proaspat casatoriti. La un moment dat chiar m-a rugat sa opresc in fata unui depozit de mobila care fusese odata o sala de dans, unde obisnuia sa vina sa danseze atunci cand era tanara. Uneori ma ruga sa incetinesc in fata unor cladiri sau la unele intersectii si pur si simplu statea si se uita in neant, zicand absolut nimic. Odata cu prima raza de soare a rasaritului a spus deodata: "sunt obosita, hai sa mergem" Am mers in tacere catre adresa pe care mi-o daduse. Era o cladire destul de scunda, ca un mic camin pentru batrani, cu o alee care trecea pe sub o arcada. Doi ingrijitori au iesit pana la masina imediat ce am oprit. Era foarte atenti si grijulii, urmarindu-i fiecare miscare. Probabil o asteptau. Am deschis portbagajul si am dus micuta geanta pana la usa. Femeia deja statea intr-un scaun cu rotile. "Cat iti datorez?" a intrebat, cautandu-si poseta. "Nimic" am zis "Dar trebuie sa iti castigi painea!" a raspuns ea "Mai sunt si alti clienti" i-am raspuns. Aproape fara sa ma gandesc, m-am aplecat si am imbratisat-o. M-a strans in brate si ea. "Ai oferit unei batrane un mic moment de bucurie" a zis ea. "MULTUMESC!" I-am strans mana si am plecat spre masina in lumina diminetii. In spatele meu o usa s-a inchis. Era sunetul unei vieti trecute. Nu am mai luat niciun alt pasager in tura aceea. Am condus fara destinatie, pierdut in ganduri. Restul acelei zile abia am putut sa mai scot un cuvant. Daca acea batrana ar fi nimerit un taximetrist nervos, sau unul nerabdator , care vroia neaparat sa isi termine tura mai repede? Daca refuzam sa iau cursa asta, sau as fi claxonat o singura data si as fi plecat? Dupa o scurta reviziure mi-am dat seama ca probabil nu am facut ceva mai insemnat in viata mea. Suntem facuti sa credem ca vietile noastre se invart in jurul unor momente marete. Dar momentele marete deseori ne prind pe nepregatite si inconstienti, prezentate drept fapte banale pentru altii.

Religia si prefacutii din spatele ei.

Citeam linistit in seara asta niste informatii de pe un site pe care il vizitez zilnic (prietenii stiu de ce :)) ). Si deodata vad ceva interesant, zicea cam asa: Warren Buffett, unul din cei mai bogati oameni din lume a declarat ca va dona 99% din avere catre actiuni de caritate, Bill Gates, cel mai bogat om din lume pana anul trecut, a donat pana acum in jur de 26 de miliarde de dolari catre actiuni de caritate, cel mai bogat Evanghelist Crestin din lume, Pat Robinson, nu numai ca nu a donat un cent catre actiuni de caritate, dar mai si foloseste sclavi si munca fortata in unele din minele de diamante pe care le detine in Africa. Ce va spune asta despre cultul acesta numit Biserica, Dumnezeu sau Crestinism? (nu ma intelegeti gresit, nu am ceva numai cu Crestinismul, toate religiile sunt la fel oricum)