Jurnal de Coronavirus

Nebunie. Pandemie. Ceva ce nu am mai trait la nivel global de sute de ani. Cam asa putem caracteriza ce traim zilele astea. Imi aduc aminte cand ma uitam la stiri si vedeam ce nebunie era in China prin Ianuarie/Februarie si eram sigur ca vom trai si noi ceva asemanator dar nu ma asteptam sa fie atat de repede si eu sa fiu printre primii afectati in Romania.

But hey, that's life!

Stii cand te uiti la filme cu zombie si te gandesti: oare eu cum m-as descurca intr-un astfel de scenariu? Ei bine, asta e foarte aproape de ceea ce vezi in filme. Si desi niciodata nu iti trece prin cap ca tu ai putea fi unul din primii oameni care se transforma in paria, iata ca viata bate filmul.

Joi, 12 martie 2020:

Ma urc in masina si vreau sa plec la munca. Vad pe telefon un mesaj: Am fost informati ca recent ati intrat in contact cu una dintre persoanele infectate cu Coronavirus. Pentru a elimina orice risc, sunteti sfatuit sa sunati la DSP Bucuresti sau sa va prezentati maine dimineata la Institutul Matei Bals pentru testare. Un fior ma trece din cap pana in picioare.

'Cine o fi? Cum e posibil?' sunt primele intrebari care iti trec prin cap. Sun la numarul de telefon din mesaj si mi se spune ca nu imi pot da detalii despre persoana in cauza (e normal pana la urma) si ca presupusul contact a avut loc pe 4 martie. Ar fi bine sa ma duc sa ma testez.

Anulez tot din program si ma duc la Institut. La poarta mi se permite intrarea usor si sunt directionat spre cortul unde se fac testari. Sunt vreo 7 oameni inaintea mea la coada. Atmosfera e destul de relaxata dar observ ca toata lumea are masca in afara de mine, eu care credeam ca masca nu ajuta la nimic. Incepe asteptarea si intrebarile care nu se opresc in capul meu. Ce urmeaza oare? Ce trebuie sa fac?

Dupa circa 20 de minute de asteptare, cand am avut destul timp sa observ cat de darapanate sunt cladirile din curtea institutului si ca avem la loc de cinste o capela unde sa ne rugam, vine un medic care ne spune ca vom intra in curand inauntru si vom fi testati. Ni se dau niste hartii sa le completam, care ne intreaba daca avem simptome sau alte afectiuni. Din fericire nu am niciuna, ma simt mai bine.
E si o familie aici, parintii si un copil de 12-13 ani. Pustiul tuseste la un moment dat si toata lumea ingheata. Privirile de deasupra mastilor sunt neinduratoare.

Terminam de scris si incepe testarea. Suntem asezati pe o banca (care fusese recent vopsita si mi-a stricat o pereche de pantaloni, by the way) si ni se recolteaza probe din gat si nas. Atat. Simplu, fara durere sau complicatii, daca nu ai un reflex de voma prost, ca mine.

Ni se spune ca rezultatele sunt gata in 24-36 de ore si ni se da un biletel cu un numar de telefon la care sa sunam noi sa aflam ce si cum. O procedura deficitara, asa cum se va dovedi.

Plec si ma gandesc ce sa fac. Pana la urma nu am simptome si nu mi s-a spus ca trebuie sa ma izolez dar ma gandesc ca asta e cel mai corect lucru de facut. Pana la urma, la oamenii tineri simptomele pot lipsi dar ei tot pot fi purtatori, chestie care nu imi da pace. Stabilesc ca cel mai bine ar fi sa ma duc direct acasa. Nici la cumparaturi nu ma duc, sa evit sa imprastii virusul prin magazine, in caz ca il am.

Ajung acasa si incepe marea asteptare.

Vineri, 13 Martie 2020

Pe la ora 14:00 incep sa sun la numarul primit. Bineinteles ca nu raspunde nimeni. Insist si pe la ora 22:30 imi raspunde intr-un final cineva, care imi spune ca am numarul gresit de la spital. Ar trebui sa sun la alt numar sa aflu rezultatele. Mi se dau 7 alte numere de telefon, 'sa incerc' acolo poate raspunde cineva. Oricum, sunt asigurat ca daca era pozitiv rezultatul veneau ei dupa mine cu izoleta. Ma mai linistesc. Intre timp afla si prietenii mei prin ce trec si sunt magulit de cat de multi dintre ei se ofera sa ma ajute cu orice. Adevarul e ca niste cumparaturi nu ar strica. Nu poti sa stai doar cu comenzi de la restaurante toata ziua. Curierii cand vin sunt informati ca sunt in carantina si sa imi lase produsele la usa. Unii reactioneaza amuzati, altii sunt ingrijorati. Daca ieri veneau cu zambetul pe buze, azi deja multi dintre curieri au masti pe fata. Imi lasa produsele la usa si se duc in capatul scarii si asteapta 'izolatul' sa iasa la usa isi ia comanda. Probabil unii vor sa se asigure ca nu imi ia altcineva comanda in timp ce altii probabil vor doar sa vada cum arata un om izolat.

Sambata, 14 Martie 2020

Niciun fel de raspuns la niciunul dintre telefoane. Deja stiu ca testul meu nu e pozitiv, au trecut 48 de ore, sigur veneau dupa mine daca eram pozitiv. Dar totusi as vrea sa stiu ce sa fac in continuare. Pot iesi afara daca e negativ testul? Pot iesi afara? Pot sa ma duc sa imi iau ceva de la magazin? Cat mai stau in casa? Intrebari fara raspunsuri.

Ai mei nu stiu de situatia mea, nu le-am spus pentru ca nu vreau sa ii ingrijorez degeaba. Stiu ca ar sta cu grija desi nu am nimic. Nu mai pot evita asta insa, ma suna mama dimineata. Ii spun ce am si reactioneaza mai bine decat ma asteptam. Imi zice sa o sun pe sor-mea, medic. Ii zic ca nu are cu ce sa ma ajute, nici macar ea nu e un super erou. Si totusi, spre seara imi suna telefonul. "Lidia Sis" apare pe ecran. Zic: 'e clar, a alertat-o mama'. Stiu ca trece printr-o perioada stresanta la munca si nu voiam sa ii mai adaug si stresul meu la viata deja stresanta pe care o are acum. Cu toate astea imi ofera niste raspunsuri pe care nu mi le-a dat nimeni.

Chiar daca testul iese negativ, cei care au avut contact cu pacienti trebuie sa stea izolati la domiciliu 14 zile. Bun, acum macar stiu ce am de facut. In plus, 12 zile mai tarziu trebuie refacut testul pentru a vedea ca sunt ok, inainte de a-mi fi permis sa ies afara. Cine va face testul asta? Teoretic ar trebui sa vina cineva la mine dar avand in vedere ca nu raspunde nimeni la telefon, sansele sunt slabe ca asta sa se intample. Oricum, bine ca nu am simptome.

Azi trebuie sa ma apuc de facut provizii. Incerc la Bringo mai intai. Fac un cos destul de maricel cu ce am nevoie si dau comanda pe la ora 4. Bineinteles ca si ei sunt intinsi la maxim. Pe la ora 7 imi preia un curier comanda. Ma suna pe la 8: la Carrefour nu mai au pui. De fapt, nu mai au carne de niciun fel. Nu au nici semi-preparate. Imi zice ca cei de la magazin aprovizioneaza dimineata dar pe la 1-2 deja sunt goale galantarele, d-apoi la ora asta... Ok. No chicken for me then.

Imi aduce restul comenzii pe la 9. Macar am ce sa mananc deocamdata. Apelez la prieteni. Primii care se ofera sa ma ajute se duc la magazinele din zona. Nici urma de carne, de niciun fel. Doar la conserva. Okay, that will have to do for now. Mi le aduc si pastreaza o distanta sigura de apartament. Ma fac sa ma simt un pic ca un animal la zoo dar mai bine asa decat sa pateasca ei sau cei apropiati lor ceva din cauza mea.

Duminica, 15 Martie 2020

O prietena pleaca dimineata in expeditie la Selgros sa imi caute puiul dorit. No luck. Gaseste totusi niste piept congelat. Eh, snitele scrie pe el. Abia acum realizez ca lumea chiar s-a panicat si a golit galantarele. Alti prieteni au reusit sa imi cumpere un pui de la alt magazin, dar ei s-au prezentat in fata magazinului la prima ora, sa fie siguri ca prind ceva. Mi se umezesc ochii cu gandul la ei, infrigurati dimineata in fata usilor, pentru mine. Nu ii merit, asta imi e destul de clar.

Acum se instaleaza cu adevarat realitatea. Am de stat inca 12 zile in casa. Ce fac eu in tot timpul asta? Sa muncesc pot, dar doar limitat, nu pot sa fac tot ce am de facut. Trebuie sa anulez intalniri, evenimente, teste. Afacerea e pe hold, vremuri grele asteapta inainte. Sper doar sa ies din carantina cu creierul intact. Am mai trecut prin perioade lungi petrecute singur in casa si s-au lasat cu introspectii dureroase. Cel mai mare inamic al tau cand stai singur e chiar mintea ta. Sper totusi sa fi invatat ceva din experientele trecute. Pana la urma, nu e atat de rau sa stai in casa, sa te joci si sa te uiti la filme nu? Se putea si mai rau. Gata, trebuie sa ma pun pe gatit, sa imi gasesc lucruri de facut. Ma apuc de scris acest jurnal. Uneori ajuta.

LE: mi-am petrecut toata duminica jucandu-ma. Noroc de prietenii astia ai mei si de internet. Slava Domnului pentru cine a inventat Borderlands ca altfel era greu de noi :)). Spre seara am devenit ceva mai optimist. Macar avem aceste mijloace de comunicare, lucruri ce fac izolarea asta de doua saptamani mult mai usor de digerat. Nu vreau sa imi inchipui cum ar fi fost altfel. Inainte sa ma culc imi promit ca termin cartea pe care o incepusem cu mult inainte sa ajunga acest virus pe plaiuri mioritice. Amin!

Luni, 16 Martie 2020

Dupa o duminica de relaxare am decis sa incep saptamana in forta. Din moment ce statul in casa dauneaza veniturilor, am decis sa incerc sa economisesc pe cat posibil. Asa ca astazi voi gati. Dar mai intai trebuie sa rezolv cu durerea de cap care m-a trezit din somn concomitent cu bormasina din vecini care se pare ca imi va fi aproape pe tot parcursul carantinei. Pana la urma si constructorii au 'work from home' nu?

Dupa ce am scris ce aveam de scris pentru site-urile cu care lucrez e timp sa gatesc. Meniu: ciorba de pui si ceva friptura. Norocul meu ca mi-au gasit prietenii pui la magazin.

Mi-a iesit o ciorba geniala si nici cu pastele cu pui nu mi-e rusine. Din pacate inca nu am invatat sa dozez cum trebuie spaghetele cand le fierb si mi-au ramas mai multe decat am mancat. Improvizatia e necesara aici asa ca am pus niste lapte peste spaghetti, le-am fiert un pic si voila: desert pentru mai tarziu.

Spre seara ajung si prietenii mei acasa si e timpul sa ne distrugem creierii cu niste Borderlands. Azi a fost o zi buna.

Marti, 17 Martie 2020

Nimic deosebit de raportat. Vecinii sunt in continuare la datorie cu bormasina. Functioneaza ca un fel de ceas desteptator: la ora 9 fix gata cu somnul! Multe injuraturi au fost adresate in eter din cauza lor dar na, ce sa-i faci, vorba unui prieten constructor: si constructorii au work from home.

Astazi am reusit si sa dau de cineva la telefon. A raspuns cineva de la DSP Sector 2 si, bineinteles, mi-a zis si el ca AM NUMARUL GRESIT. Stie cineva pe lumea asta la ce numar trebuie sunat sa primesc si eu un rezultat de test? Mi-a dat el un numar la care, deloc surprinzator, nu raspunde nimeni. In timpul zilei suna direct ocupat iar seara, dupa 12, suna dar nu raspunde nimeni. Cred ca sunt idealist daca ma astept sa se lucreze non-stop la DSP in vremurile astea, nu? Da, clar. Ramanem la programul de 3 ore pe zi, cu liber vinerea. Ce, arde ceva cumva?

Miercuri, 18 Martie 2020

Dimineata am fost trezit de acelasi sunet familiar de bormasina. De data asta insa, avea un ton mai baritonal asa, probabil ca dadeau gauri in fundatia blocului. Daca nu ne omoara virusul, sa ne omoare ei prin prabusirea blocului. Ca si in alte zile, dau cateva gauri la ora 9 fix si apoi se opresc. Doar doar de ti-ar strica somnul. #AiaE.

Azi sunt hotarat sa dau de cineva la telefon. Nu de alta dar chiar am nevoie de o dovada ca am stat cu motiv in casa 2 saptamani, chiar si pentru sanatatea mea mintala. Intr-un final reusesc sa gasesc pe cineva de la DSP la telefon.

Mi se spune ca nu au rezultatele mele. Sigur m-am testat? Nu, am visat eu ca m-am dus si am stat ca prostul o ora la coada la institut. Aparent, nu au rezultatele dar ma asigura ca daca era pozitiv testul o izoleta ar fi fost trimisa dupa mine oricum. Doamna de la telefon imi ia datele si imi spune ca trebuie sa completeze un formular.

Intreb si eu ce am de facut in continuare. Aparent trebuie sa stau in casa pana pe 26 martie, nu am incotro. Din cate stiam eu, testul trebuie repetat la 12 zile si intreb despre asta. Raspunsul? Un invariabil 'Nu stiu'. Superb! Zic : si cine ar trebui sa stie? Raspunsul e acelasi invariabil 'Nu stiu'. Superb din nou!

Mi se spune ca mi se va elibera o adeverinta si ca pot sa ma duc sa o iau pe 27 de la sediul DSP de pe Pache Protopopescu. Mi se spune si ca pot iesi afara de pe 27. Super! Cam atat de la ei. Nu tu vizita a medicului la domiciliu, nu tu rezultate de test, nimic. Mirific! Macar am reusit sa dau de cineva!

Dupa amiaza am gatit un pui la cuptor cu cartofi care mi-a iesit magistral! Sunt mandru de mine. Spre seara mi se face pofta de niste snacks si ceva dulce si apelez la prieteni sa ma ajute cu aprovizionarea. Ca de obicei se ridica la inaltimea asteptarilor si eu ma simt in continuare ca un profitor ca apelez la bunavointa lor de fiecare data cand am nevoie. Acum, desi suna urat, sper sa aiba si ei nevoie vreodata de ajutorul meu si sa ma pot ridica la nivelul asteptarilor. Imi inchei seara cu o prajitura si niste chips-uri, uitandu-ma la Star Wars.

Joi, 19 Martie 2020

Aniversarea unei saptamani de carantina a venit si cu un pic de normalitate la pachet. Aparent faptul ca am reusit sa primesc cateva raspunsuri de la DSP si faptul ca au aflat si ei intr-un final ca sunt izolat la domiciliu a activat niste mecanisme ale statului. Vreau doar sa spun ca mi-a sunat telefonul in continuu ieri.

Primul apel a fost de la Politia Locala Sector 3. Voiau sa verifice daca sunt acasa. Mi se comunica la telefon ca daca plec din casa risc dosar penal, puscarie, etc. De parca aveam nevoie de amenintari ca sa stau linistit in apartament. Sigur, exista nebuni carora nu le pasa de recomandari sau amenintari si umbla liberi pe strada, desi au situatii mai nasoale ca a mea, dar eu chiar nu am chef sa am pe cineva pe constiinta. Mai ales ca vizavi de apartamentul meu sta un cuplu foarte dragut de pensionari care sigur ar fi primii afectati daca as avea virusul si as iesi afara. Nici nu am fost confirmat ca si purtator dar nici nu mor daca raman in casa inca o saptamana.

Cei de la Politia Locala ma roaga sa ies la balcon sa le fac cu mana, sa stie ca sunt acasa. Le zic ca nu am balcon dar ies la geam daca vor. Ne vedem de la 20 de metri distanta si ma bucur ca doamna politst poarta masca. Doamne fereste poate stranutam si ii trimiteam niste saliva cu o bolta de 20 de metri in directia ei. A fost draguta doamna totusi si m-a intrebat daca ma simt bine si daca am nevoie de ceva. I-am zis ca sunt ok.

Nu trec 2 ore ca suna iar telefonul: Asistenta Sociala Sector 3. Imi spun ca pot sa imi ofere alimente de stricta necesitate (whatever that means) daca am nevoie. Din fericire am avut destui prieteni care sa imi faca aprovizionarea si nu am nevoie. Ma gandesc ca sunt altii nevoiasi care poate ar putea folosi ce mi-ar trimite ei si le zic ca pot sa stea linistiti. Imi ureaza si doamna de la telefon multa sanatate si inchide.

Mai trece o ora si suna din nou telefon. De data asta e Politia Nationala, sectia 23. Mi se aduce la cunostinta ca ei trebuie sa faca niste verificari si sa nu ma supar. Departe de mine gandul asta, mai ales ca vocea politistei imi inspira un fizic frumusel. Incerc sa ma bag in seama dar nu merge, imi zice ca ea TREBUIE sa vina sa verifice daca sunt acasa, ca si cum dorea sa imi spulbere orice gand ca acest telefon ar fi fost dat voluntar. Da gata mai, ho! Am inteles. Imi zice si ea sa ies la geam sa ii fac cu mana. Cred ca ma mut in celalalt dormitor, sa ajung mai usor la geam. Ma vede, de data asta de la 50 de metri, imi multumeste si pleaca.

Peste inca 2 ore suna iar Politia Locala. De data asta nu ma mai pun sa ies la geam ci doar ma intreaba daca sunt acasa. Zic: da. 'Multumim, seara buna'. Cooooool.

In inca o ora suna iar telefonul, alt politist de la sectia 23 care isi cere scuze ca ma suna asa tarziu (era ora 21 deja) si ma intreaba daca mai e cineva in carantina cu mine sau stau singur. Aducandu-mi aminte de propria singuratate, sughit si ii zic intr-o rasuflare ca sunt singur. De obicei ma deprima singuratatea asta a mea dar de data asta ma gandesc ca e mai bine asa.

Incerc sa ma culc dar trebuie sa termin ultimul film din Star Wars. E cam slabut filmul si dupa vreau sa mai vad ceva. E ca atunci cand bei ceva nasol si trebuie sa stingi cu altceva. Ma uit la Colectiv. Mare greseala. E un film care iti arata cat de putred e sistemul din Romania si cat de tare trebuie sa tragem sa reparam ce au distrus altii. In sfarsit adorm, pe la 4 dimineata, stiind ca maine la ora 9 incepe dansul bormasinii in vecini.

Vineri, 20 Martie 2020

Nelipsita bormasina e la locul ei si azi dimineata. Desi am sperat ca nu o sa fie cazul, se pare ca vecinilor mei nu le pasa ca toata lumea sta acasa si ii dau inainte cu spartul. Sper sa isi sparga si craniul.

Am adormit tarziu aseara ca m-am uitat la Star Wars si Colectiv. Urata combinatie. Dupa 5 ore de somn, ma trezesc vecinii cu bormasina si politia cu telefoane peste telefoane. Vin sa ma vada. Pentru prima data urca cineva in bloc sa vina sa ma vada la ochi. Le deschid usa, ne salutam de la distanta si gata, mai mult a durat sa ma imbrac.

Am avut 4 vizite de la politie azi, macar incearca sa isi faca treaba. Cand om fi mai multi izolati la domiciliu sa te tii. Nu stiu or sa faca fata.

In rest, totul e bine. Starea mea de sanatate e buna cea mentala mai face fite din cand in cand dar n-avem ce face. Ne descurcam noi pana la urma. Azi nu am mai gatit. Lasam pe weekend.

Sambata, 21 Martie 2020

Incep sa cred ca sunt blestemat sa nu pot dormi cat vreau eu, desi nu am nimic de facut. Daca in timpul saptamanii ma onoreaza cu alarma zilnica vecinii bormasinisti, in weekend vad ca politia vrea neaparat sa ma trezeasca la ora 9. Telefonul e pe silent dar ce te faci cu polistii care stiu interfonul? Ala nu poti sa il pui pe silent. Trist.

Azi am primit 4 vizite de la politisti, care sunt mai activi decat niciodata. Daca tot vorbim despre eficienta statului, nu inteleg de ce trebuie sa ma verifice si politia locala si cea nationala. Deocamdata avem putini oameni in carantina dar pe viitor sigur se vor imparti atributiile, pe masura ce numarul cazurilor creste.

De mancat am bagat mult fast-food. Am terminat din ce mancare mai aveam prin frigider de saptamana asta si, vestea cea mai buna, mama imi trimite de mancare. Nimic nu se compara cu mancarea facuta de mama. Abia astept sa ajunga maine!

Mi-am facut de treaba oricum prin casa. Am realizat ca pot face unele chestii si din apartament si mi-am improvizat un studio intr-una din camere. Acum pot filma si de acasa, sa imi tin audienta fericita. Chiar imi place cum a iesit.

Duminica, 22 Martie 2020

O zi inceputa din nou cu un apel disperat al politistilor, probabil panicati ca nu le raspund la telefon la ora 9 dimineata, INTR-O DUMINICA! Pe la 10 fara un sfert suna interfonul. Pe asta nu am cum sa il pun pe mut. Raspund si ghici cine era?! Politia Romana. Au venit sa ma vada la fata si au plecat. Ma uit la telefon: 3 apeluri pierdute de la ei, incepand cu ora 9.... Dragii mei, in caz ca nu stiati, oamenii dorm pana la mai tarziu duminica, e normal. Din fericire, pana la sfarsitul zilei, nu au mai venit de inca 3 ori. Am primit o singura vizita spre seara si cam asta a fost. Aparent nici carantina nu e asa importanta duminica.

A fost o zi buna azi totusi pentru ca am primit mancare de acasa. A venit cumnatul meu si mi-a lasat un pachet facut cu grija de mama. Nimic nu se compara cu mancarea facuta de mama, asa-i? Cel putin asa e in cazul meu, si se vede. Kilogramele in plus sunt o marturie incontestabila.

In rest, am primit cateva telefoane de la oameni care abia afla ce se intampla cu mine si am vorbit cu unii si cu altii pe internet despre acelasi subiect, aparent inepuizabil zilele astea. Toata lumea e ingrijorata dar optimista, zic eu.

Politia a inceput sa difuzeze mesaje de avertizare prin megafoane din masinile de patrulare de pe strazi si cred ca e o masura buna. Desi face ca tot spectrul sa semene cu scenarii de film apocaliptice, oamenii trebuie sa inteleaga ca e cazul sa evite deplasarile inutile. 

Luni, 23 Martie 2020

Politia tot insista sa ma sune la 9 dimineata. Zici ca e apelul de trezire din cazarma. Si eu ma incapatanez sa nu le raspund. Macar azi au lasat-o mai usor astia cu bormasina. Au fost doar doua gauri date pe la 9 si in rest liniste. Poate au si ei liber, cine stie. Afara e foarte urat si bate vantul rau. Macar acum nu ma mai simt atat de prost ca nu pot iesi afara. Nici daca as fi putut probabil nu as fi iesit.

Tot azi am luat-o extrem de incet cu tot. Munca a mers lent, mancare nu am facut, aveam de gand sa fac curat dar e lenea mare. Lasa ca poate fac maine (asta zic de cand am intrat in carantina si au trecut 11 zile). Pana la urma, cand o sa raman fara chestii de facut ma apuc eu de treaba. Seara am facut clatite si mi-au iesit extraordinar de bune. Am nimerit reteta din greseala si mi-au iesit pufoase. Urasc clatitele prea subtiri, care devin crocante la un moment dat.

Marti, 24 Martie 2020

Pe masura ce ma apropii de Ziua Z, cand o sa pot iesi din casa, parca imi scade entuziasmul. Acum cateva zile eram ceva mai bine dispus, stiind ca voi putea sa ies din casa dar acum parca ma ia depresia. Asta pentru ca s-au schimbat multe in ultimele zile. S-a dispus ca nu mai ai voie sa iesi decat pentru urgente din casa, sa te duci la munca si la farmacie, eventual la magazin.

Asta inseamna ca tot inchis in casa o sa stau. Si problema cea mai mare nu e asta, ci faptul ca nu ai un termen fix pe care sa il stii si sa iti ofere speranta. Cand am inceput carantina asta stiam ca pe 26 se termina si ca dupa aia lucrurile vor fi mai ok. Acum nu se stie cat va dura si asta te omoara psihic. 

Nici macar politia nu ma mai cauta ca inainte. De vreo 2 zile, vin doar de 2 ori pe zi. Cred ca si vremea rea le taie cheful dar macar nu ma mai trezesc din somn. 

Miercuri, 25 Martie 2020

Cum ziceam, banuiala mea a fost confirmata. Politia nu mai vine de 4 ori pe zi, doua vizite sunt destule. Dar ce am observat e ca politia locala a renuntat sa ma mai viziteze si doar cei de la politia nationala mai dau pe la mine. E ok, macar s-au invatat minte si ma cauta mai tarziu. In curand nu o sa mai vina deloc.

Azi incept sa caut locurile unde trebuie sa ajung imediat ce ies din carantina. Cei de la DSP mi-au zis la telefon ca trebuie sa ajung la sediul lor de pe Pache Protopopescu nr 39. O cautare de Google Maps imi arata... Nimic. La nr 39 nu e nimic ce ar putea semana cu un sediu DSP. Daca scriu DSP Protopopescu, ma trimite undeva pe o strada laturalnica. Dumnezeu cu mila. I-oi gasi eu. Chiar am nevoie de o adeverinta care sa demonstreze ca nu am stat de nebun in casa 14 zile.

Altfel, incep sa fiu optimist. Toti oamenii cu care vorbesc imi spun ca nu stiu cand o sa se reia 'business as usual'. Toti importatorii si PR-ii sunt WFH si toti imi spun acelasi lucru la telefon: nu stiu. Nu stie nimeni cand o sa se intoarca la munca, cand o sa incepem iar munca, ce urmeaza. Se pare ca incasarile vor fi 0 in perioada urmatoare. Super!

Cu toate astea eu tot sunt optimist. Nu stiu de ce, exact. Probabil din cauza ca nu o sa las nimic sa imi strice iesirea afara dupa atata timp. Abia astept.

Living Abroad Isn't for Everyone

We've seen it everywhere. Lately, you can't really take a shit without a pop-up showing the mirage of living abroad or on the road constantly, visiting this incommensurate blue marble we're all breathing on and basically leaving everyone and everything behind. I get it, from behind your desk, having sat for at least 4 hours in the same position, with your neck aching and your lower back pulsating because of that damn AC that seems to throw cold air only in your direction, being on a beach in the Bahamas sounds pretty damn good. Take another look at your screen(s) and the hundreds of mails you need to answer or the thousands of Excel tabs you need to go through and you just might understand why people come into their workplaces machine guns blaring. It all seems incredible, right?

Well, I'm here to wake you the fuck up. Yes, I said it. All those commercials are there to sell you something you might actually hate. Take it from me, I've been there, done that, doesn't really matter how I managed to do it. I traveled around the world visiting and living on some of the places people don't ever dare to dream about but you know what I learned? Being away from home isn't exactly for anyone. Hold your shit together and, before you try to bash my head in, just take a moment to actually hear (or read) what I have to say.

Looking at all these bloggers and Instagrammers with lives that simply seem amazing and everything one could possibly wish for, and then comparing what you're seeing with your immediate reality might result in confusing scenarios that will make you loathe your life as it is. I'm here to tell you things aren't exactly as they may seem.

Those people traveling around the world may be happy in one or two snapshots taken along the way but in order to get there some have gone through some really troubling shit. Or they have a ton of money, in which case, they didn't. Who cares about those fuckers anyway, right?

What I'm trying to say is that, first of all, traveling around the world and seeing everything Earth has to offer might not be as easy as they make it seem. All those articles claiming they are making money from blogging or through their websites which are read by millions every months might just be big fat lies. But let's assume they're not. Let's assume you can actually work two or four hours a day and earn enough to travel. Let's assume you can earn that kind of money and you don't have to step into an office everyday, the sole thing needed to do that being an internet connection and a laptop. Today it's very much doable as I find myself in that situation. You know what? Even then you might not be cut out for this sort of lifestyle.

At the moment I am living in LA in a beautiful 3 bedroom house with a nice lawn in the front, a beautiful back yard from which I can see the snowy top of Mount San Antonio, a pool and a Jacuzzi. The works, some would say, right? Well, not really.

While Americans are said to be incredible people, friendly and outgoing, especially in sunny California, I learned the hard way that's not the case. The most problematic issue I'm facing right now is the fact that despite having everything I want, I'm more miserable than ever. Why? Because apparently I can't function all that great away from my friends. Yes, I left out my family because, to be honest with myself, I didn't see them all that often anyway when I was back home. What I miss the most are my friends, people I formed a bond with going through life's most treacherous challenges and having made it out alive on the other side. And life away from them is harder than I imagined.

I left Romania thinking a move to the US would be a great upgrade from all points of view. When I left the situation was dark, with the future being covered by brimstone clouds that blocked any chance of seeing the shallowest bit of sunshine on the horizon. Now things seem even bleaker with few possibilities and opportunities for the young people out there. People would say I'm crazy to leave sunny California for the infested, toxic air of Bucharest. But would you believe me when I say that's all I think about? How I will get back home and see my friends again and start a business where we can all work together to reach higher heights than we ever dreamed of? Probably not, it's not something people admit easily.

Yes, I am here to tell you that living away from home is not for everyone. Especially if you're alone. You start missing even you worst enemy. Hell, at least he/she would be from the same place and would at least understand what you're saying whenever you speak in your mother tongue, even if just to swear or shout in anger.

It was during this time I learned to have considerably more respect for those who, just like me, left their home countries looking for a better life and succeeded. As for me, I don't think I'm gonna last for a lot longer around here and will probably return home on the first chance I get but I just wanted to warn you that you should really consider the challenges ahead when deciding to leave home. It may seem like something easy to do but you cannot comprehend just how hard it will turn out to be. I wish I could describe the feeling you get but some things just can't be described. You have to feel them to understand.

Tragedia Charlie Hebdo

Poate ca in alte circumstante nu prea mi-ar fi pasat de ce s-a intamplat in Franta astazi. Din cauza prostiilor religioase mor sute de oameni zilnic in colturi diferite ale lumii dar ceva m-a atras catre subiect: idiotii care o dau in sus si jos cu religia si faptul ca, intr-un fel, sunt si eu jurnalist ca ei.

Dragii mei, nu conteaza ce au strigat aia cu cagulele cand i-au impuscat pe oamenii aia. Nu conteaza ca sunt musulmani. Puteau fi si budisti, crestini sau orice altceva. Nu religia i-a facut sa traga cu AK-ul in niste bieti caricaturisti. Stiti ce i-a facut sa recurga la asa ceva? Prostia! Stati sa va explic.

Exista in jur de 2 MILIARDE de musulmani in lumea asta. Daca religia lor i-ar determina sa faca tampenii extremiste am fi intr-un cacat mult mai negru si mai gros decat suntem acum. Prostia e cea care alimenteaza niste dobitoci si le permite altora sa ii controleze si sa ii transforme in bombe umane. Iar prostii astia s-au suparat ca au facut aia misto de ei. Atat de simplu e!

Daca nu ar fi prosti, niciunul din toate evenimentele astea tampite nu s-ar intampla. E treaba ta in ce crezi dar e tot treaba ta sa discerni ce e bine si ce nu e bine sa faci. Daca tu decizi ca e ok sa il omori pe unu pentru ca nu crede in aceeasi zeitate ca tine esti dobitoc!

Din cauza ca exista atat de multi dobitoci in toate religiile avem acum razboaie cam peste tot. Prostii se omoara in Orientul Mijlociu si nu numai, din cauza unor pretexte ce au fost folosite in triburi antice acum 2000 de ani, cand era de inteles sa ii dai in cap unuia si sa ii furi femeia pentru ca a indraznit sa zica de 'dumnezeul' tau ca nu e ala 'adevarat'. Azi, in secolul 21 nu mai e acceptabila o astfel de atitudine.

Cu toate astea evreii se bat cu musulmanii, musulmanii cu crestinii si tot asa. Dar nu numai prostii religiosi creeaza astfel de conflicte ci prostia in general. Tot ea genereaza rasisti, xenofobi, sovinisti si altele.

Asadar, mai lasati musulmanii in pace si nu mai generalizati. Nu fiti si voi prosti!

PS: religia e o mentalitate, o ideologie. Cum te poti astepta sa combati asa ceva cu arme? Tre sa fii complet.... exact: idiot!

Despre alegeri

Azi am fost toata ziua pe drum. Nu pentru alegeri ci pentru relaxare, dupa o perioada incordata si plina de evenimente. Cu toate astea, prima grija pe care am avut-o a fost sa votez. Am facut-o si apoi am plecat la plimbare.

Nici nu am deschis vreun website sau vreun televizor pana pe la orele amiezii pentru ca stiam ca nu voi afla nimic interesant. Spre seara am auzit ca s-ar putea ca Johannis sa fi castigat ceea ce nu e o situatie win-win pentru nimeni. De departe.

E adevarat, ca de obicei a castigat raul cel mai mic si departe de mine sa il propun pe Ponta spre fotoliul de presedinte dar sunt necesare cateva precizari:

- bucuria noastra este doar ca nu a castigat Ponta si eventual acesta va avea multe lucruri de explicat celor ce au investit major in el si celor care au incalcat legea pentru el, sperand la gratieri si altele
- multe lucruri nu se vor schimba
- ca de obicei, e o victorie amara.

Cine a citit putin drept constitutional stie exact ce atributii are presedintele. Asadar, deocamdata, PSD nu are toata puterea in stat (daca, repet DACA se confirma rezultatele pana dimineata. Se mai pot intampla multe) dar PNL a dovedit in ultimii ani ca poate juca la doua capete. Cum am mai zis, macar avem o speranta acum ca nu e cineva pe care scrie clar PSD, la conducere.

Intre timp, tot guvern cu Ponta avem si tot asa poate face idiotul cu fata de Mickey Mouse multe tampenii pe banii si nervii nostri. Singura scapare este sa se schimbe majoritatea in Parlament, sa esueze instalarea unui nou guvern de 2 ori in 6 luni si sa avem alegeri anticipate. Ar mai fi varianta cu schimbarea echilibrului de puteri si sa stea PSD in opozitie dar e mai greu de crezut chiar si decat varianta cu alegerile anticipate.

Mai mult, e posibil ca in viitor, cu debarcarea lui Ponta sa scapam de dracu si sa dam de ta-su. Dragnea sta in umbra si abia asteapta sa preia puterea. Presimtirea mea este ca nenorocitul asta e si mai rau ca Ponta. Va trebui sa asteptam si sa vedem...

Cu toate astea, desi lucrurile arata destul de nasol, avem de invatat cateva lucruri din ziua de azi. S-a demonstrat ca romanii pot fi uniti. S-a demonstrat ca hotarele nu mai conteaza in contextul globalizat din ziua de azi si s-a demonstrat ca uneori, oricata minciuna, manipulare si rea-vointa exista, raul poate fi inlaturat. Romanii pot fi uniti si lectia asta trebuie memorata. Multumesc concetatenilor mei ca mi-au dat sansa sa invat asta pe pielea mea si nu din cartile de istorie.

Cat despre restul.... Sa vedem in primul rand rezultatele finale si mai vorbim.

Primul Presedinte fara 'ESCU

Ma uitam mai devreme pe Facebook, cum face lumea de obicei dimineata, cand isi bea cafeaua imediat dupa ce s-a trezit. Si ce sa vezi? Am observat pe 'wall'-ul unui prieten ceva interesant. Nu numai ca o sa avem un presedinte nou de maine, dar oricare din cei doi ar iesi, ar fi primul fara terminatia 'escu' in nume! Get it?

Pana acum am avut asa: IliESCU, IliESCU, ConstantinESCU, IliESCU, BasESCU si iar BasESCU. De acum vom avea ori Ponta, ori Johannis. Mie imi suna mai bine Johannis, sincer. Ponta e prea aproape de 'poanta' dar cine stie...

Ideile lui Benrubi

Am tot vazut prin presa si mai ales prin mediul on-line tot felul de miscari impotriva evreilor si a asa numitului "cult sionist". Citind zilele astea o carte destul de interesanta scrisa de Giovanni Papini, am decis sa impartasesc cu voi ce spunea un caracter inchipuit de el:

"Tot vorbind cu el [Benrubi] l-am intrebat cum se face ca evreii sunt, de obicei, asa de inteligenti si asa de fricosi.
 - Fricosi? Vorbiti probabil de curajul fizic, material, animal. Cat despre cel spiritual, evreii sunt nu numai curajosi ci chiar temerari. N-au fost niciodata eroi, in intelesul barbar, cred ca nici macar in vremea lui David, dar au inteles cei dintai dintre toate popoarele ca valoarea adevarata a omului consta mai curand in a-si exercita inteligenta decat in a omori fiinte asemenea lui. Apoi, dupa ce s-au imprastiat, evreii au fost intotdeauna fara tara, fara conducere, fara armata: grupuri slabe in mijlocul multimilor care-i urau. Cum vreti sa se fi dezvoltat in ei eroismul cruciatilor si al condotierilor? Ca sa nu fie exterminati, au fost siliti sa inventeze mijloace de aparare si au gasit doua: banul si inteligenta. Evreii nu iubesc banul. Literatura lor, incepand cu profetii, e pe trei sferturi o glorificare a saracilor. Dar ca sa te aperi de oameni, trebuie sa-i distrugi cu fierul si sa-i cumperi cu aurul."

Interesant, nu? Iti cam da de gandit...

Despre scrisoarea celebra zilele astea...

Din pacate am aflat si eu aseara de scrisoarea celebra trimisa de asa-zisa studenta din Anglia, mamei sale. Cateva ganduri mi-au trecut prin cap de aseara pana azi cand am aflat cine e cu adevarat tipa. De la inceput nu am fost in totalitate de acord cu ce afirma ea acolo dar acum sunt si mai revoltat, daca se poate spune asa. Ea sustine ca acolo, in vest, lumea e diferita, fara Dumnezeu (na ca am scris cu litera mare) si ca au niste valori gresite. Ca sa nu ne lungim (probabil ati citit deja scrisoarea), e mult mai bine in Romanica noastra cea de toate zilele si noi, romanii ar trebui sa stam linistiti acasa ca e mai bine asa. Gresit, dupa parerea mea, bineinteles.

De ce? Pai, in momentul in care ea nu a muncit o zi pentru bani (din cauza ca al ei tatic are destui pentru toata lumea, din cate am inteles) normal ca Romania ti se pare lux. Cand te duci la o Universitate din Anglia cu fite in cap si vezi ca lumea te ignora, normal ca ii acuzi ca nu sunt normali si vrei inapoi acasa, la prieteni.

Dar ia sa isi ia domnita noastra un job in Romania ei iubita platit cu 800-1000 de lei pe luna, sa se duca in fiecare zi la munca cate 8 ore si la sfarsitul lunii sa afle ca n-are bani nici de paine. Sa vedem atunci daca e mai frumoasa Romania, cu Dumnezeul ei (in care cred 80% dintre romani dupa ultimul recensamant) iubit. Sa mearga cu tramvaiul in fiecare zi sa ii curga transpiratia pe ceafa si sa miroasa toti nespalatii care nici nu platesc bilet si sa se calce in picioare la metrou cu alte sute de oameni, pentru ca trebuie sa ajunga la timp la munca.

Sa se duca la magazin si sa isi taie din pofte ca nu ii ajung banii pentru toate zilele lunii. Sa faca asta cateva luni si atunci sa vedem daca o sa ii mai PESE de obiceiurile ciudate ale celor in Anglia. Cred ca va avea o viziune complet diferita. Sigur, situatia de mai sus presupune un exercitiu puternic de imaginatie care include faptul ca si-ar gasi in primul rand de munca, dar asta e alta discutie. Asadar, in situatia ei, orice rasfatat plecat de la sanul mamei ar vrea inapoi si s-ar plange, dar daca esti un tanar satul de muncit degeaba, vezi altfel occidentul.

Sigur, nu a zis nimeni ca te asteapta cainii cu colacii in coada, si e normal sa fii tratat diferit (pana la urma si noi facem la fel), dar daca ai tarie de caracter si ambitie, reusesti. Cei care nu poseda asemenea calitati, stau acasa si scriu scrisori catre parinti.


Si eu am fost plecat, chiar mai departe decat ea, peste ocean, si am muncit cateva luni acolo. Stiu cum e, stiu cum te trateaza altii dar mai stiu si ca oricat de mult am muncit, am fost rasplatit pe masura. Cu aceeasi munca in tara, as fi fost platit de 10 ori mai putin si nu as fi rezolvat mai nimic. Stiu si cum e sa castigi de 10 ori mai bine afara decat in tara si sa te duci in supermarket si sa observi preturi chiar mai mici decat in Romania. Atunci chiar incepi sa iti pui niste semne de intrebare si sa te gandesti oare cum de rezista compatriotii nostri cu asa salarii de mizerie. Si mai stiu si cum e sa fii complet singur printre straini. Nu e usor, dar e mai bine decat sa fii batjocorit la tine acasa.

Viata lui 3.14

De-a lungul timpului am vazut multe filme. Foarte multe au fost proaste, cateva decente iar foarte putine au fost bune. Definitia unui film bun poate diferi de la om la om, dar cateodata vezi un film care chiar te pune pe ganduri dupa ce il vezi (si nu ma refer la cele de tip "teoria conspiratiei") si care te face sa te gandesti multe zile dupa la anumite lucruri prezentate sau nu in film. Poate nu am expus destul de clar pe blogul meu, dar prietenii sigur stiu ca eu sunt un ateu desavarsit. Mai ateu ca mine greu gasesti, ca sa zic asa :)) si aseara am vazut un film foarte interesant. E despre un baiat din India care isi pierde toata familia intr-un accident nautic tragic si ramane plutind pe o barca ( mare parte pe o pluta ) in Oceanul Pacific timp de 227 de zile si totusi supravietuieste. Daca l-ati vazut deja, v-ati dat seama ca e vorba despre Viata lui Pi. Acest film chiar te pune pe ganduri si au trecut ani buni de cand nu am mai vazut un film atat de bun, care sa imi lase atatea ganduri adunate in cap, care sa ma faca sa meditez atat de mult. Faptul ca, din nou, la fel ca alt film ce mi-a placut foarte mult (Slumdog Millionaire) si acesta are in centrul atentiei un indian, si cultura indiana, ma face cu atat mai fericit si mai curios sa ajung intr-o buna zi in India, tara ce mi se pare fascinanta. Asadar, daca vrei sa vezi un film bun si care sa te faca sa te gandesti la rostul vietii, divinitati si nu doar niste ţâţe şi cururi uita-te la Life of Pi si nu o sa regreti dar fa bine si rezerva-ti macar 3 ore pentru el :)

That that starts sweet....

- You see that pack of Virginia killing sticks on the end of the piano? [Looks at the Virginia Slims pack on the piano] - Yes. - All you need to know about life is retained within those four walls. You will notice that one of your personalities is seduced by the illusions of grandeur. A gold packet of king size with a regal insignia. An attractive implication toward glamour and wealth. A subtle suggestion that cigarettes are indeed your royal and loyal friends. - And that is a lie. - Your other personality is trying to draw your attention to the flip side of the discussion. Written in boring, bold, black and white, is the statement... ...that these neat little soldiers of death, are, in fact, trying to kill you. - And that is the truth. Oh, beauty is a beguiling call to death and I'm addicted to the sweet pitch of its siren. That that starts sweet ends bitter. And that which starts bitter ends sweet.

Cand un barbat plange...

‎"Când un bărbat plânge, înseamnă că femeia aceea a fost cu adevărat specială. Înseamnă că şi-a dat inima. Că a dat-o şi încă nu a primit-o înapoi. Un bărbat nu plânge aşa, numai pentru că vrea. Nu, el nu plânge atât de uşor. Îi trebuie un motiv real. Când un bărbat plânge, întreg Universul trebuie să se alarmeze, pentru că ceva s-a întâmplat. Nu e doar aşa, că i s-a rupt o unghie sau pentru că a văzut un film romantic. Femeile plâng de asta. Bărbaţii nu prea. Ei plâng pentru motive reale precum o inimă zdrobită sau pierderea unei persoane dragi. Când un bărbat plânge, trebuie luat în serios!"